Program porturi populare

Program special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare - 2016
 
 
ANUNȚ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul Programului special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare și tradiționale pe anul 2016
 
 

1. Autoritate Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5., Cod Fiscal 4245763, tel.: 0266-207700, fax: 0266-207716.

2. Solicitanții pot fi: persoane fizice sau persoane juridice de drept public sau privat, autorizate, respectiv înfiinţate sau recunoscute în condiţiile legii române, care depun o ofertă culturală.

3. Reglementări legale privind acordarea de finanțare nerambursabilă:

Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare    ale programelor şi proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;

4. Se acordă finanțare nerambursabilă pentru:

Proiecte privind confecţionarea/achiziţionarea de elemente de port popular și tradiţional depuse de persoanele fizice și juridice menționate ale căror scop este stimularea și promovarea vieții culturale din județul Harghita.

Beneficiarii finanțărilor în mod obligatoriu trebuie să prezinte porturile populare și tradiționale confecționate/achiziționate în cadrul unor evenimente culturale, organizate în perioada derulării proiectului.

Finanţările nerambursabile nu pot fi utilizate pentru activităţi generatoare de profit.

5. Suma aprobată pentru Programul special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare și tradiționale pe anul 2016: 160.000 lei.

6. Durata programului: anul 2016.

7. Locul și data limită de depunere ale ofertelor culturale:

Solicitantul va depune propunerea de proiect la Registratura Consiliului Județean Harghita, data limită de depunere, 1 aprilie 2016, orele 13,00, sau la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita cu data limită de depunere 1 aprilie 2016, orele 10,00, după cum urmează:

  • Cristuru Secuiesc, Piața Libertății nr. 55;
  • Gheorgheni, Piața Libertății nr. 15;
  • Odorheiu Secuiesc, str. 1 decembrie 1918, nr. 9;
  • Toplița, B-dul Nicolae Balcescu, nr.14 (Sediul Primăriei), etaj II, camera 214.

Propunerile de proiecte se depun și on-line pe linkul: http://judetulharghita.ro:8090/?lang=ro, respectiv şi sub formă electronică la adresa de e-mail: salamonendre@hargitamegye.ro.

8. Solicitarea finanțării nerambursabile:

Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului și Formularul Ofertei Culturale, se pot procura de la sediul Consiliului Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5., biroul nr. 208/A, persoana de contact: Salamon Endre, tel: 0266-207700, interior 1308, email: salamonendre@hargitamegye.ro și de pe site-ul www.judetulharghita.ro.

 


Program special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare - 2015
05-03-2015 - 31-12-2015
 
ANUNȚ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul Programului special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare și tradiționale pe anul 2015
 
 

1.  Autoritate Contractantă: Consiliul Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5., Cod Fiscal 4245763, tel.: 0266-207700, fax: 0266-207716.

2.  Solicitanții pot fi: persoane fizice sau persoane juridice de drept public sau privat, autorizate, respectiv înfiinţate sau recunoscute în condiţiile legii române, care depun o ofertă culturală.

3.  Reglementări legale privind acordarea de finanțare nerambursabilă:

Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare ale programelor şi proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;

4.  Se acordă finanțare nerambursabilă pentru:

Proiecte privind confecţionarea/achiziţionarea de elemente de port popular și tradiţional depuse de persoanele fizice și juridice menționate ale căror scop este stimularea și promovarea vieții culturale din județul Harghita.
Beneficiarii finanțărilor în mod obligatoriu trebuie să prezinte porturile populare și tradiționale confecționate/achiziționate în cadrul unor evenimente culturale, organizate în perioada derulării proiectului.

Finanţările nerambursabile NU pot fi utilizate pentru activităţi generatoare de profit.

5.  Suma aprobată pentru Programul special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare și tradiționale pe anul 2015: 160.000 lei.

6.  Durata programului: anul 2015.

7.  Locul și data limită de depunere ale ofertelor culturale:

Solicitantul va depune propunerea de proiect la sediul Consiliului Judeţean Harghita sau la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita:
- Cristuru Secuiesc, Piața Libertății nr. 55;
- Gheorgheni, Piața Libertății nr. 15;
- Odorheiu Secuiesc, str. 1 decembrie 1918, nr. 9;
- Toplița, B-dul Nicolae Balcescu, nr.14 (Sediul Primăriei), etaj II, camera 214,

și on-line pe linkul: http://judetulharghita.ro:8090/?lang=ro, respectiv şi sub formă electronică la adresa de e-mail: salamonendre@judetulharghita.ro.

Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 09.04.2015, orele 10.00.

8. Solicitarea finanțării nerambursabile:
Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului și Formularul Ofertei Culturale, se pot procura de la sediul Consiliului Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5., biroul nr. 208/A, persoana de contact: Salamon Endre, tel: 0266-207700, interior 1308, email: salamonendre@judetulharghita.ro și de pe site-ul www.judetulharghita.ro.

 

Program special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare - 2014

13-03-2014 - 31-12-2014
 
ANUNȚ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul Programului special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare și tradiționale pe anul 2014
 
 

1.  Autoritate Contractantă: Consiliul Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5., Cod Fiscal 4245763, tel.: 0266-207700, fax: 0266-207716.

2.  Solicitanții pot fi: persoane fizice sau persoane juridice de drept public sau privat, autorizate, respectiv înfiinţate sau recunoscute în condiţiile legii române, care depun o ofertă culturală.

3.  Reglementări legale privind acordarea de finanțare nerambursabilă:

Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare    ale programelor şi proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;

4.  Se acordă finanțare nerambursabilă pentru:

Confecţionarea/achiziţionarea porturilor populare și tradiționale de către persoane fizice sau persoane juridice de drept public sau privat, autorizate, respectiv înfiinţate sau recunoscute în condiţiile legii române, ale căror scop este stimularea și promovarea vieții culturale din județul Harghita.

Finanţările nerambursabile NU pot fi utilizate pentru activităţi generatoare de profit.

5.  Suma aprobată pentru Programul special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare și tradiționale pe anul 2014: 160.000 lei.

6.  Durata programului: anul 2014.

7.  Locul și data limită de depunere ale ofertelor culturale:

Solicitantul va depune oferta culturală la registratura Consiliului Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5, online pe linkul: http://judetulharghita.ro:8090/?lang=ro, precum şi în format electronic la adresa e-mail kovacszsuzsa@judetulharghita.ro. Data limită pentru depunerea ofertelor culturale: 14 aprilie 2014, orele 11.00.

8.  Solicitarea finanțării nerambursabile:

Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului și Formularul Ofertei Culturale, se pot procura de la sediul Consiliului Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5., biroul nr. 208/A, persoana de contact: Bereczki Kovács Zsuzsanna Boróka, tel: 0266-207700, interior 1308, email: kovacszsuzsa@judetulharghita.ro și de pe site-ul www.judetulharghita.ro.
 

 


 

Program special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare - 2013
2013-04-21 23:04 - 2013-12-29 23:12
 
ANUNȚ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul Programului special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare pe anul 2013
 
 
1. Autoritate Contractantă: Consiliul Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5., Cod Fiscal 4245763, tel.: 0266-207700, fax: 0266-207716.
2. Solicitanții pot fi: persoane fizice sau persoane juridice de drept public sau privat, autorizate, respectiv înfiinţate sau recunoscute în condiţiile legii române, care depun o ofertă culturală.
3. Reglementări legale privind acordarea de finanțare nerambursabilă:
Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare    ale programelor şi proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
4. Se acordă finanțare nerambursabilă pentru:
Confecţionarea/achiziţionarea porturilor populare de către persoane fizice sau persoane juridice de drept public sau privat, autorizate, respectiv înfiinţate sau recunoscute în condiţiile legii române, ale căror scop este stimularea și promovarea vieții culturale din județul Harghita.
Finanţările nerambursabile NU pot fi utilizate pentru activităţi generatoare de profit.
5. Suma aprobată pe anul 2013: 120.000 lei.
6. Durata programului: anul 2013.
7. Locul și data limită de depunere ale ofertelor culturale:
Solicitantul va depune oferta culturală la registratura Consiliului Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5., Cod poștal 530140. Data limită pentru depunerea ofertelor culturale: 28 mai 2013 orele 15:00
8. Solicitarea finanțării nerambursabile:
Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului și Formularul Ofertei Culturale, se pot procura de la sediul Consiliului Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5., biroul nr. 208/A, persoana de contact: Márton Ilona-Mária, tel: 0266-207700, interior 1308, email: martonilona@hargitamegye.ro și de pe site-ul www.judetulharghita.ro
 

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2017»
lmmjvsd
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

Telefoane utile

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774